Mi-e dor de oamenii deștepți, plini de umor, erau cândva în numar mare. Am petrecut mult timp în preajma lor, așa plăcut era, o desfătare...

A obosit balaurul mâncând, a devorat ce a fost de mâncare, se va retrage să se odihnească, apoi s-o'ntoarce mai flămând...

Când lumea-i luată de val și aleargă nebună după confort, de poți să mergi la pas printre ea, cu calm și în echilibru, vedea-vei ce ea nu poate vedea, simți-vei ce ea nu poate simți...Și nici să audă.

Undeva într-un ținut îndepărtat trăia un om bun, iubitor, împăciuitor și iertător, ce nu ar fi făcut rău nimănui, nici măcar unei gâze...

Umple-ți timpul cu nimicuri de vrei să fii fericit. De te prinzi în lucruri grele, mereu vei fi necăjit...

S-a hodorogit căruța, hodoroagă e și țara, curând boii n-au ce trage și vor cere de mâncare...

O glumă spusă la timp are rol vindecător. De o vreme lumea a devenit prea sobră, când privește parcă-mpunge și e tare bosumflată...

Fii tu poetul ce deschizi o nouă cale a celui ce se naște, ce nu cunoaște drumul vieții cu înălțimi și coborâșuri...

Mă tot uit cum lumea pleacă, vine, ieri era plină de zâmbet, astăzi toată-i în suspine...

O nouă stagiune s-a-ncheiat, cortina este trasă. Luminile s-au stins, actorii au plecat acasă...

O altă lume se așază În locul celei ce a fost, Mai sunt vreo câțiva în orașe Și tot atâția pe la sat. Sunt triști sărmanii oameni, Cu toții sunt prinși de nevoi, De grija zilei care vine Îi văd tot mai flămânzi, mai goi. Blândețea lor pe chip se vede Și neputința-i încovoaie, Nu au cu cine să vorbească, Iar de văzut, nimeni nu-i vede. Cu ce or fi greșit sărmanii? Întreaga viață au muncit, Tot ce-au trudit și-au construit Lumea cea nouă a năruit. O nouă lume tot mai mult se ve

Cel mai mare dar al universului este darul sufletului de a fi întruchipat...